Ziua Sf. Spiridon - un hram de poveste, o pregustare a Crăciunului

Viața parohiei Decembrie 14, 2012

Ca în fiecare an, ziua de 12 decembrie este serbată cu mult fast, fiind ziua în care ocrotitorul parohiei noastre, Sf. Spiridon, este cinstit.

Slujba Utreniei, Acatistul şi mai ales Sf. Liturghie au încununat o zi deosebită a hramului, pe care biserica noastră o are de 200 de ani.

Alături de părintele paroh a slujit şi Pr. Ionuţ Vlădescu de la Parohia "Sf. Maxim Mărturisitorul" - Iaşi, care a ţinut şi un frumos cuvânt de învăţătură.

Trebuie menţionat că răspunsurile la strană au fost date de unul dintre cei mai vechi cântăreţi bisericeşti din Arhiepiscopia Iaşilor - dl Spiridon Bădiliţă. El s-a născut şi crescut la Movileni şi în ultimii ani a fost prezent la hramul bisericii noastre pentru a-l cinsti pe sfântul său ocrotitor pe meleagurile natale. Cu o voce caldă şi impunătoare, el nu a lăsat nici un moment să arate ca este trecut de mult de vârsta de 80 de ani.

La finalul slujbei corul parohiei a susţinut cel de-al doilea concert de colinde (primul a avut loc la Vecernia hramului, în seara precedentă) moment care a emoţionat pe toţi cei din biserică.

La frumuseţea de anul acesta a sărbătorii a contribuit şi iarna, care a împodobit întreaga natură cu o fumoasă mantie albă.

Totuşi, datorită zăpezii din abundenţă, mai mulţi preoţi şi credincioşi nu au mai reuşit sa ajungă la slujbă.

Rămânem însă cu bucuria în suflet că hramul de anul acesta a reprezentat cu adevărat o pregustare a marii sărbători care se apropie - Crăciunul, deoarece am avut toate ingredientele: o slujbă deosebită, copii care au spus crezul, bradul împodobit, corul care a cântat colide, fulgi de nea, omăt pană la brâu şi o agapă la care toţi au fost împreună ca o adevărată familie - familia Sfântului Spiridon!

Pentru rugăciunile Sf. Spiridon, Doamne miluieşte pe toţi binefăcătorii, închinătorii, slujitorii şi ostenitorii parohiei noastre!

                 Pr. Cătălin Bărbosu